Dacă aș fi știut la început ce implică aceasta, se poate că nu m-aș fi băgat, dar acum trebuie să-l fac - spune zâmbind Béla Jakab, gospodar din Ulieș și membru al consiliului administrativ a cooperativei din Cristur. El ne arată ferma lui din marginea satului.

Béla Jakab este gospodarul care, în loc să cumpără un palat strălucitor și alte luxurii, cheltuiește finanțarea agriculturală pentru ceea ce primește: îl învestește în gospodărie. Clădirea gospodăriei colective, cumpărată în anii '90, nici nu se mai poate recunoaște, deoarece el reînnoiește în  mod continuu.

Vacii au luxurii

„Noi am scos doar atâtea bani cât am avut nevoie pentru un trai decent, iar restul am reînvestit. Nu poți să spui că acum las de tot, și odihnesc timp de 10 ani, căci când te-ai trezi, restul lumii ar fi cu mult înainte.

La fermă stau 60 de animale, ce include 35 de vaci, 8 viței, mânzate și Samu, taurul docil. Ei mănâncă furajul cules de gospodar și cel mai important coleg, fratele lui, de pe terenul propriu de 45 de hectare și cel de 20 de hectare preluată de la rude și cunoștințe.

Când suntem noi la vizită, vacii „lucrez” pe pășuni, împreună cu cireada satului, doar cei 8 viței și Samu stau acasă. Se vede pe viței că sunt iubiți, îl rog pe gospodar să fiu mângâiați.

N-am gândit că o să fie atât de greu

Béla Jakab se consideră un om sociabil, de aceea s-a alăturat cooperativei din Cristur chiar la început. Ne povestește că n-au gândit la început că o să fie atât de greu. Când prelucrătorul de lapte precedent, din Mujna, s-a dat faliment, a venit ideea că la Cristur există o tradiție de prelucrare a laptelui și gospodarii s-ar putea să înființeze o cooperativă ca să-l vândă produsele.

Atunci s-a părut că se poate cumpăra fabrica în rate, să se prelucreze laptele cu echipamentul din dotare, și totul merge ca lumea. Dar autoritățile nu au acordat autorizația de funcționare până ce toată fabrica nu a fost transferată pe numele cooperativei, iar proprietarul vechi nu a vrut să-l transferă până nu primește toată suma. A fost nevoie de credit bancar. Apoi s-a descoperit că și echipamentul e datat, prea vechi, nu se poate face produse de înaltă calitate, deci trebuia cumpărat echipament nou, tot din credit. CBA ar fi fost un cumpărător potențial, dar a oferit atât de mult pentru produse, că vânzarea ar fi fost cu pierdere.

Apoi s-a încetat sistemul de cotă de lapte, producția a fost mai mare decât cererea și a scăzut prețul laptelui. Politicienii au fost prezenți la început, la înaugurare, au susținut proiectul în discursuri, dar când au întâmpinat primele dificultăți, nimeni nu a fost alături de fabrică - ne povestește gospădarul.

O companie multinațională poate să iasă oricând din țară, o firmă particulară poate să vinde fabrica oricând, deci pentru noi, gospodarii secuiești, singura șansă de termen lung este cooperativa, în care mai rămâne și demnitatea noastră. De aceea sperăm că fabrica se va recupera.

Există un cerc infern, din care e foarte greu să ieși. Când ai destule lapte, atunci toată lumea are și nu are multă valoare, iar când nu e lapte pe piață, nu avem nici noi.

Ar trebui să facem producție constantă, dar aceasta este încă destul de greu la noi. Sprijinul de stat și cel de la administrația locală, chiar dacă numai în formă de împrumut fără dobândă, ar fi bine pentru fabrică, ar suporta traiul a sutelor de oameni, deoarece nu există nici o altă companie în regiune care ar asigura traiul atâtora gospodari și angajați.

Cealaltă soluție ar fi inițierea unui lanț local de producător-prelucrător-cumpărător, în care cumpărătorul n-ar fi interesat exclusiv de preț, ci și de faptul că vaca la noi nu e o mașină numită Holstein, care dă lapte ca apa, ci noi avem lapte dulce, pășunată la noi - spune Béla Jakab.